Un sistem imagistic de ultimă generație, OEC Elite CFD ECO a fost proiectat pentru a eficientiza fluxul de lucru în sălile de operație și a optimiza spațiul disponibil.
Un sistem imagistic de ultimă generație, OEC Elite CFD ECO a fost proiectat pentru a eficientiza fluxul de lucru în sălile de operație și a optimiza spațiul disponibil.
Având un design compact și o putere de 15 kW, acest echipament se remarcă prin integrarea tehnologică avansată care elimină necesitatea unei stații de lucru separate, reducând astfel numărul de cabluri și eliberând spațiu valoros în mediul operator.
În ciuda dimensiunilor reduse, OEC Elite CFD ECO oferă o calitate excepțională a imaginii, esențială pentru intervențiile chirurgicale de înaltă precizie. Astfel, sistemul contribuie la un mediu operator mai curat, mai ordonat și mai eficient, fără a compromite performanța imagistică.
Iată câteva dintre caracteristicile echipamentului:
Detalii excepționale pentru o acuratețe clinică superioară - Experimentați o îmbunătățire remarcabilă a rezoluției. Fiecare componentă contribuie la redarea unor detalii anatomice de o claritate impresionantă. Sistemul OEC Elite CFD ECO este proiectat pentru a oferi o calitate a imaginii care sprijină decizii clinice rapide ș eficiente.
Detector CMOS ultra-performant - La baza performanței se află detectorul plat CMOS ultra-eficient, care captează fiecare detaliu anatomic cu acuratețe, pixel cu pixel. Acesta oferă o rezoluție completă, fără artefacte sau distorsiuni în formă de "S" și cu o întârziere minimă, esențială în procedurile care necesită viteză și precizie.
Versatilitate și confort în vizualizare - Ecranul ultra-high definition 4K oferă o experiență de vizualizare naturală și detaliată. În plus, imaginile pot fi partajate în timp real prin DisplayPort sau prin transmisie wireless, utilizând opțiunea Live Cast.
Procesare inteligentă și optimizată - OEC Elite CFD ECO permite adaptarea automată a parametrilor imaginii în funcție de tipul procedurii sau de preferințele chirurgului. Echipamentul reduce necesitatea ajustărilor manuale ale modului sau dozei, contribuind la eficiență și consistență în calitatea imaginii.
Mai mult din anatomie, mai puține obstacole - Designul inteligent permite obținerea unui câmp vizual cu până la 22% mai mare decât al C-arm-urilor monobloc convenționale, datorită posibilității de a poziționa detectorul mai aproape de pacient. De asemenea, manevrarea în jurul mesei este facilitată de o înălțime laterală redusă, o greutate optimizată și roți cu rezistență scăzută la rulare, completate de frâne radiale ergonomice.
Securitate pentru protecția datelor - În contextul în care protecția informațiilor despre sănătatea pacienților este esențială, OEC Elite CFD ECO oferă un nivel ridicat de securitate cibernetică. Sistemul rulează pe platforma Linux, echipată cu criptare completă a datelor pe SSD în stare de repaus. De asemenea, utilizatorii pot stabili politici de parolă, pot gestiona accesul la sistem și asigura o protecție eficientă a datelor. Pentru partajarea informațiilor, imaginile și rapoartele pot fi exportate cu ușurință prin porturi USB sau transferate prin DICOM.
Având în vedere multiplele sale avantaje tehnologice și funcționale, echipamentul OEC Elite CFD ECO răspunde în mod eficient cerințelor tot mai exigente ale chirurgiei minim invazive, sprijinind performanța și siguranța actului medical.